Bun găsit! N-am prea avut spor la citit luna trecută, însă am reușit totuși să duc până la capăt două cărți pe care vi le prezint mai jos.

72967187_2178511515588775_3295992352883081216_n (1)

Blasfemie, Asia Bibi

14 iunie 2009. Un câmp din Punjab. Patru femei trudesc la strânsul recoltei pe o căldură înăbușitoare. Una din ele, Asia Bibi, pleacă la fântâna cea mai apropiată să aducă apă pentru tovarășele ei de muncă. Face însă greșeala să-și astâmpere ea setea mai întâi și e acuzată că a întinat apa fântânii, rezervată musulmanelor. Asia este creștină. În disputa care izbucnește, e învinuită de blasfemie. În Pakistan, așa ceva înseamnă condamnarea la moarte. Aproape linșată de o mulțime furioasă, este aruncată în temniță, iar după un an primește sentința: execuție prin spânzurare. Guvernatorul musulman al Punjabului și ministrul creștin al Minorităților din Pakistan încearcă să-i vină în ajutor, însă amândoi sunt asasinați de fanaticii religioși. Cu asistența unei jurnaliste franceze, Asia scrie din închisoare această carte în care își descrie calvarul. În scurt timp, ea devine un simbol pentru toți cei care luptă în întreaga lume împotriva violențelor comise în numele religiei. În 2018, după opt ani de detenție, este în sfârșit eliberată.

72470023_990880954596684_7238723423818481664_n

Convoiul mieilor, Lucia Dărămuș

În 1944, un număr impresionant de evrei din Transilvania sunt îmbarcați de autoritățile horthyste în trenuri și trimiși spre cuptoarele morții de la Auschwitz. Printre ei se află și o fetiță de zece ani, Hannya Moscovici, deportată împreună cu tatăl ei și care nu prea înțelege ce i se întâmplă, dar simte că soarta ei tocmai a luat o turnură îngrozitoare. Prin urmare, își creează un refugiu în Limelfia, un tărâm fantastic în care nimic rău nu o poate atinge, populat cu ființe supranaturale, de o veselie molipsitoare, dar aceste escapade nu o pot feri de experimentele monstruoase ale lui Mengele. În jurul ei se desfășoară poveștile inimaginabile ale adulților, cărora încearcă să le aline suferința invitându-i în lumea ei de basm, însă infernul lagărului nazist transformă oamenii și aceștia devin capabili de orice în lupta lor disperată pentru supraviețuire.

Voi ce ați mai citit în ultimul timp? Sunt pe gustul vostru aceste recomandări?

Cu drag,

Simona