Cerealele sunt o constantă permanentă la mine în bucătărie, nu ne lipsesc aproape niciodată. Ne face plăcere să le consumăm, sunt sățioase, delicioase și ușor de pregătit.
Micul dejun, cel mai bun început de zi pentru tine și familia ta!
M-am bucurat să mă număr printre participanții la campania BuzzStore în colaborare cu Nestlé, așadar am avut ocazia să testăm noile cereale Nestlé Cheerios OVĂZ MĂR și SCORȚIȘOARĂ, dar și Nestlé Cheerios OVĂZ.
Acord o mare importanță micului dejun, mai ales acum când stau acasă cu băiatul meu, de aceea nu sărim niciodată peste el și mă asigur că ne-am luat porția de energie pentru întreaga zi.
Cerealele sunt făcute în principal din grâne, care nu doar că au un gust minunat dar, când sunt mâncate cu iaurt sau lapte, ne oferă o gamă largă de nutrienți, cum ar fi carbohidrați, proteine, grăsimi, zaharuri, fibre, vitamine și minerale.
Cerealele Cheerios se pot combina cu diferite tipuri de lapte sau alternative pe bază de plante, iaurt, miere, semințe sau fructe, așa cum, de altfel, am făcut și noi.
Nu conțin arome artificiale sau ulei de palmier și nu necesită timp de hidratare!
Din lanul de ovăz până în bol
Ovăzul, cu un conținut ridicat în fibre, este RECOLTAT, boabele de ovăz sunt MĂCINATE, apoi sunt modelate în formă de inelușe, COAPTE și RUMENITE. Inelușele Cheerios OVĂZ sunt GLAZURATE, USCATE în cuptor și împachetate, astfel încât să-și păstreze prospețimea.
Ție cum îți place să consumi cerealele la micul dejun?
Super, si Diana mananca des cereale cu lapte, aproape zilnic, o sa iau in considerare sa le cumpar pe acestea sa mai diversificam. Multumim!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Tare curioasă sunt despre ele! Abia aștept să le degust! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Am. Incercat cheerios oats și mi-a plăcut mult, cred ca și acestea sunt bune
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Stii ce poti incerca, mi-a facut mie soțul azi dimineata, pudră din cereale, măcinată la nutribulet. Apoi adăugată în iaurt cu fructe proaspete
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumim ptr recomandare.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ce pacat ca sunt alergica la scortisoara. Imi plac totusi cele simple. Deobicei le mananc cu iaurt.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Smoothie îmi place și mie , altfel nu prea îmi plac cerealele.
Poftă bună și inspirație la rețete!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Câte un mic dejun sanatos e la indemana oricui cu aceste cereale Cheerios!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Obisnuiam sa manac cereale la micul dejun. Trebuie sa caut si eu un magazine Cheerios cu mar copt si scortisoara, iubesc combinatia asta ❤️❤️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Si noi obisnuim sa mancam cereale multe. Cele cu mar si scortisoara au devenit preferatele noastre, cu iaurt simplu.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Si noua ne plac cele de la Cheerios ca nu sunt foarte dulci.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ce bune sunt cerealele la micul dejun, energie pentru intreaga zi.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Arata tare bine aceste cereale. Am sa le incerc si eu.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mmm, ce poftă mi-ai făcut! Vreau și eu aceste cereale!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Arata foarte bine. Acestea sunt preferatele fetitei mele. Le-a descoperit si ea recent pe cele cu mar
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cred ca sutn foarte bune, abia astept sa ajunga si coletul nostru.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
DA…Si noua ne plac tare mult1 Preferate raman cele cu mar si scortisoara!
ApreciazăApreciat de 1 persoană