După cum ne-a obișnuit, și în acest sezon estival BUZZStore a pregătit pentru buzzerii interesați 3 cutii cu produse și prețuri diferite. Mi-am achiziționat și eu varianta Selection, la prețul de 50 lei, fiind unica care mi-a atras atenția prin produse de calitate și utile. Au fost vreo 2 produse care nu mi s-au potrivit, care sunt acestea veți afla citind în continuare.

BUZZBOX Selection ediția vară 2021

Cred că în topul preferințelor mele sunt produsele pentru îngrijirea hainelor. Aproape în fiecare cutie pe care am achiziționat-o până acum am găsit astfel de produse care mi se par foarte utile.

Cutia cu detergent capsule Persil Deep Clean am primit-o și în campania de testare, îmi plac tare mult aceste capsule așa că m-am bucurat că mi-am extins stocul. Balsamul de rufe Silan Fresh Sky oferă un parfum proaspăt, catifelând totodată țesăturile. Acest balsam are în compoziția sa o tehnologie specială: două tipuri diferite de capsule de parfum ce se activează pe rând. Tot din gama îngrijirii hainelor fac parte și șervețelele K2r Color Catcher care protejează împotriva transferului culorilor între haine, permițând spălarea rufelor de culori diferite în cadrul aceluiași ciclu de spălare. De data aceasta am primit o mostră cu 3 șervețele foarte utile.

Un alt produs preferat este deodorantul Borotalco cu parfum de cedru și lime ce oferă extra prospețime și asigură o protecție de lungă durată.

Am primit și un produs din sfera beauty, un gloss de buze de la Avon de care nu sunt prea încântată deoarece nu mai folosesc asemenea produse din tinerețe. Cel mai probabil îl voi dărui cuiva.

Am găsit și o punguță de la Pedigree cu DentaStix pentru căței, dar pentru că nu am cățel, am dăruit-o unui cățeluș ce stă la curte și care s-a bucurat de aceste bunătăți.

Un alt produs de care sunt încântată și pe care îl voi folosi ceva timp este laveta din fibre de bambus de la Sano. Este ultra-absorbantă datorită stratului dublu, dar și ușor de curățat.

Din categoria ronțăieli am primit 4 produse tare delicioase:

  • biscuiți Gerble Omega 3 Castane-In, 50 g
  • biscuiți integrali Bjorg Natur Bio Nutri+, 200 g
  • musli Imunoplus de la Sanovita
  • mini rondele din orez cu glazură de cacao

Ultimele produse sunt 3 mostre de absorbante Always Platinum pe care deja le-am testat în ultima campanie Buzzstore, fiecare având câte 2 absorbante.

Per total, sunt tare mulțumită de produsele primite în cutia Buzzbox Selection, iar făcând un calcul, numai detergentul, balsamul și deodorantul costă împreună 46 lei. Deci, restul produselor, practic le-am primit gratis! Super, nu?